Kate Middleton (42 de ani) nu se desparte niciodată de un anumit obiect. De-a lungul timpului, specialiștii care urmăresc ținutele Familiei Regale a Marii Britanii au observat că există un accesoriu pe care Prințesa de Wales îl poartă mereu. De altfel, are peste 70 de apariții publice cu cel. Iată despre ce este vorba!
Kate Middleton a transmis un mesaj emoționant, înainte să ia parte la ceremonia „Trooping the Colour”, care a avut loc sâmbătă, 15 iunie 2024. De-a lungul timpului, în spațiul public au apărut imagini cu Prințesa de Wales în timp ce poartă ținute vestimentare impecabile, dar și accesorii simple, dar care transmit eleganță. Acest aspect s-a întâmplat și ieri, când soția Prințului William a luat parte la ceremonia regală. Alături de ea s-au aflat și cei trei copii.
Specialiștii din aria modei au observat, însă, un detaliu important în ținutele vestimentare pe care Prințesa de Wales le poartă. Chiar și în ultima postare de pe rețelele de socializare, soția Prințului William a încărcat o imagine în care apare cu un accesoriu elegant și delicat. Are peste 70 de apariții publice cu acest accesoriu, arată Hello Magazine. Este vorba despre o pereche de cercei cu perle. Alegerea perlelor este profund simbolică – poate să însemne noroc!
Vezi și SPERIAT CĂ MEGHAN MARKLE L-AR PUTEA PĂRĂSI, PRINȚUL HARRY A RECURS LA UN GEST EXTREM!
„Sunt șocată de toate mesajele de susținere și încurajare pe care le-am primit în ultimele luni. Au contat enorm pentru mine, dar și pentru William și ne-au ajutat în aceste vremuri dificile. Fac progrese în lupta cu cancerul, dar așa cum știu toți cei care trec prin chimioterapie, sunt zile bune și zile rele. În zilele rele, te simți slăbit, obosit și trebuie să-ți lași corpul să se odihnească. Dar în zilele bune, te simți puternic și vrei să faci tot posibilul ca acea stare să dureze cât mai mult.
Tratamentul va mai dura câteva luni. În zilele în care mă simt suficient de bine, este o bucurie să îmi pregătesc copiii pentru școală și să petrec timp făcând lucruri care îmi dau energie și stare de bine, la fel cum este și să muncesc puțin de acasă. Abia aștept să particip la Ziua Regelui în acest weekend cu familia mea și sper să onorez câteva îndatoriri din această vară. În aceeași măsură, știu că încă nu am ieșit din «pădure» (n.r. întuneric). Învăț să fiu răbdătoare, în special atunci când vine vorba despre necunoscut. Iau fiecare zi așa cum este, îmi ascult corpul și îmi acord timp ca să mă vindec. Mulțumesc tuturor pentru înțelegere și celor care și-au împărtășit povestea cu mine”, a scris Kate Middleton, înainte de evenimentul regal.
Vezi și REGELE CHARLES STĂ PE UN MUNTE DE BANI! CARE ESTE AVEREA ACTUALULUI MONARH AL MARII BRITANII
În data de 15 iunie 2024, sâmbătă, Prințesa de Wales a luat parte la ceremonia regală „Trooping the Colour”. Este prima apariție publică oficială, după ce a fost diagnosticată cu cancer. A purtat o ținută elegantă, accesorizată cu bijuterii, o pălărie și o poșetă. AICI se regăsesc fotografiile și detaliile.
Sursă foto: Profimedia